Home » Cultură » Danny Masterson, de la Hollywood la închisoare

Danny Masterson, de la Hollywood la închisoare

Publicat: 04.07.2024

În 2017, actorul și producătorul Danny Masterson, cunoscut pentru rolul său din serialul „That ’70s Show”, a fost acuzat de agresiune sexuală de trei femei, în iunie 2023 fiind găsit vinovat de violarea a două dintre ele și, în consecință, condamnat la 30 de ani de închisoare. Învinuirile datează de la începutul anilor 2000, iar toate acuzatoarele ar fi fost membre ale Bisericii Scientologice la acea vreme, la fel ca și Masterson, de altfel. Faptele s-ar fi petrecut în casa lui de la Hollywood, între 2001 și 2003.

Femeile au afirmat că oficialii Bisericii Scientologiei le-au descurajat să facă plângeri împotriva lui Masterson și le-au amenințat cu consecințe grave, una dintre victimele presupuselor agresiuni sexuale ale lui Masterson  fiind sfătuită să semneze un acord de confidențialitate și să plătească o sumă semnificativă de bani pentru a nu face publice acuzațiile împotriva actorului. După popularizarea informațiilor, oficialii Bisericii Scientologice au negat orice implicare în descurajarea victimelor în acest sens, susținând că acuzațiile sunt false și că Masterson este nevinovat.

Înainte să-și primească verdictul, conform thecut.com, mai mult de 50 de persoane i-au trimis scrisori judecătorului, pentru a-și arăta sprijinul față de actor, printre aceștia aflându-se inclusiv colegii lui din That ’70s Show, Mila Kunis și Ashton Kutcher.

În scrisoarea ei, Kunis a garantat „din toată inima” pentru „caracterul exceptional” al lui Masterson, în timp ce Kutcher l-a lăudat considerându-l un „model de urmat” și având o „influență pozitivă”. „De-a lungul relației noastre de 25 de ani, nu-mi amintesc să mă fi mințit vreodată”, a spus Kutcher. Toate influențele exercitate nu au avut un efect asupra judecătorului, la proces acesta declarând „Domnule Masterson, nu sunteți victima aici. Acțiunile dumneavoastră de acum 20 de ani au vorbit și, într-un fel sau altul, va trebui să vi le asumați și acceptați. La fel și consecințele”.

Masterson este în prezent încarcerat la California Men’s Colony, o închisoare de securitate medie spre minimă din San Luis Obispo, potrivit înregistrărilor online ale Departamentului de Corecție și Reabilitare din California.

Danny Masterson, producător, regizor și actor de la Hollywood, s-a născut la 13 martie 1976, în Albertson, New York, și înainte să descopere actoria, a făcut modeling. La 8 ani a apărut într-o reclamă la McDonald’s, de atunci deschizându-i-se oportunitățile la Hollywood. A urmat cursurile Universității din California de Sud, unde a studiat producția de film, după absolvire începându-și cariera în industria cinematografică ca asistent de producție la diverse filme și emisiuni de televiziune. În cele din urmă, a ajuns producător și director executiv, lucrând la filme precum Swingers, The Big Lebowski și Magnolia. Până la 20 de ani, era deja un veteran în cetatea filmului, având roluri regulate în patru seriale de televiziune, precum și numeroase apariții ca invitat în emisiuni și o incursiune semnificativă în filme, asta pe lângă cele peste 100 de reclame în care fusese distribuit.

Masterson a jucat alături de Ashton Kutcher, Mila Kunis, Laura Prepon, Wilmer Valderrama și Topher Grace în serialul That ’70s Show, din 1998 și până în 2006. De asemenea, este cunoscut pentru rolurile Milo Foster din Men at Work și Jameson „Rooster” Bennett din The Ranch, unde a jucat alături de Kutcher. În decembrie 2017, Netflix, platforma care distribuia sitcom-ul The Ranch, l-a concediat pe Masterson în urma acuzațiilor de agresiune sexuală pe care le primise.

În afară de rolurile sale notabile din televiziune, Danny Masterson și-a arătat talentul și în filme precum Face/Off și The Lion King 2: Simba’s Pride.

Este pasionat de mașini vechi, skateboarding, muzică, motociclete și poker, participând deseori în cadrul unor turnee.  Deține centura neagră în arte marțiale – Jiu Jitsu Brazilian, s-a implicat în diverse proiecte caritabile, donând inclusiv pentru organizații care se ocupă de drepturile animalelor.

În septembrie 2023, soția lui, actrița și cântăreața Bijou Phillips, a cerut divorțul de Masterson, în ciuda faptului că inițial s-a numărat printre susținătorii lui Danny Masterson, înaintea pronunțării sentinței, ea însăși scriindu-i judecătorului și numindu-l pe Masterson „un soț extraordinar” și „un tată devotat”.  După anunțarea sentinței, inclusiv reprezentanții Bisericii Scientologică s-au dezis de el, expulzându-l pe Masterson din comunitate și catalogându-l drept o „persoană represivă”. Masterson și Biserica Scientologică sunt programați pentru un proces civil în septembrie 2025, în care ambele părți se vor confrunta cu acuzații din partea victimelor lui Masterson care spun că biserica le-a hărțuit pentru că l-au raportat pe Masterson autorităților.

În ceea ce îi privește pe Danny Masterson și Bijou Phillips, aceștia s-au cunoscut în 2005, în 2011 căsătorindu-se. Au împreună un copil, iar până în prezent nu există informații oficiale conform cărora cei doi ar fi divorțat. Dimpotrivă, presa a relatat că prima dată după încarcerarea actorului, Bijou și fiica lor, Fianna (născută la 14 februarie 2014) l-au vizitat pe Masterson în închisoare, în martie 2024.

https://www.usatoday.com/story/entertainment/celebrities/2024/02/22/danny-masterson-trial-conviction-updates-prison/72696074007/

https://www.bbc.com/news/world-us-canada-66744480

https://www.imdb.com/name/nm2717717/

https://www.imdb.com/name/nm0005194/

Vă recomandăm să citiți și:

Sandra Bullock, actriță și inventatoare. „Cu toții merităm iubire”

Tom Petty și The Heartbreakers, un pilon de bază al rockului. „Majoritatea lucrurilor pentru care îmi fac griji, oricum nu se întâmplă niciodată”

Billie Holiday, fenomenul jazz. „Dacă o să ajung să cânt ca altcineva, atunci mai bine nu mai cânt deloc”

Maurice Hilleman, vânătorul de microbi. A creat vaccinul împotriva oreionului

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase